Ala bala portocala…

Dincolo de detaliile reorganizarii teritoriale a țării, de amănuntele tehnice și juridice privind o nouă veche (!) Constituție, de chichițele și rotițele legilor care au trecut cu suspectă ușurință de parlamentarii pentru contra(!) și de suspect de slaba rezistență sindicală formală, detalii care țin de bucătăria fiscală, administrativă și electorală, nu-i așa că aveți de vreo doi ani, încă dinainte de campania pentru cotrocezidențiale, impresia unui înverșunat război între forțe egale, a unor confruntări parcă pe viață și pe moarte între Putere și Opoziție inclusiv în tranșeele diplomatice?

Dar că, de fapt, se observă din ce în ce mai pe față că  USL-ul  pesedisto- liberalo-conservator – un amestec exterior, de formă, pervers și contra decenței, moralității și a regulilor elementare doctrinare – și PDL-ul Băsescului – un amestec conflictual interior, de fond, al unor grupări și indivizi  adepți încăpățânați fie ai politicilor sociale, fie liberale, fie conservatoare –  parcă fac parte cu toții din același megapartid, din același bloc politic, fiind parcă o apă și-un  pământ ?

Nu aveți sentimentul că politicienii din diferitele partide și partidulețe s-au uniformizat de parcă nu s-au lepădat de originile comunisto-feseniste comune și, deși pe voci diferite, căntă în cor fals lălăind aceeași partitură  neconvingătoare?  Nu aveți impresia că înșiși dirijorii grupurilor de guriști sunt  parcă dirijați din umbră  de un același superdirijor?  Căci dacă un partid căntă prost,  în legea lui, parcă înadins stâlcesc partitura și celelalte voci ca și cum însuși omul cu bagheta principală îi dirijează în contratimp  determinând intenționat greșeli comune de interpretare și compromiterea spectacolului?

Cum altfel să ne explicăm următorul fenomen: dacă partidului de guvernământ, adică Băsescului, i se face de o lege nouă, a salarizării să zicem, imediat vor și partidele opozante o lege a salarizării, dar  altfel, cu schimbări majore de conținut pe ici pe colo în punctele esențiale, dar fără să se schimbe?

Cum se face că dacă vrea Puterea o lege a pensiilor în cadrul zisei reforme, vor imediat aceeași lege și partidele din Opoziție, dar să pară altfel, să aibă o altă fomă, de formă,  iar în conținut să fie foarte asemnătoare, aproape identică?  Când i s-a pus Cațavencului  pata pe Constituție, li s-a pus imediat și farfurizilor de stânga-centru-dreapta, și: ”să se revizuiască primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale!”  Dacă președintele vrea reorganizare administrativ- teritorială, căci vin alegerile locale, vor imediat și  liderii cu ciocul mic dar mare și și încep jocul de glezne…

Nu-i așa că nu degeaba  ni se pare că partidele și politicenii  nu s-au maturizat, nu s-au diferențiat, nu au evoluat nici măcar doctrinar  în cei 21 de ani de  tranziție de la frpturismul tradițional  moderat la neofripturismul disperat?  Nu-i așa că uite așa, deodată,  toată lumea politică vrea ce vrea și președintele, de parcă de ceea ce vrea  președintele ar depinde soarta românilor acum și în vecii vecilor?

De vreo doi ani, de când coaliția Geoană-Antonescu- Johannis &Co a pierdut jenant alegerile avându-i drept dirijori dirijați  pe Patriciu, Vântu și Voiculescu,  e mare brambureală în România. Tagma politică parcă și-a pierdut rațiunea, dacă a avut vreodataă, nimeni nu mai are autoritate și capul limpede, zici că pe toți i-a buimăcit recesiunea, de fapt teama de revolte populare. Parcă se simte în culisele țării o mână strâină nevăzută care dirijează haosul. Nimeni, nici măcar președintele, altminteri afon dar cu aere de muzicolog, nu reușește să le explice românilor de ce a fost nevoie chiar în plină criză de legi dure, nepopulare și confuze, aproape de neaplicat, cu repercursiuni dramatice asupra populației nevoiașe și fără să asigure economii  sau venituri  la buget, dar cu noi mari tranșe de împrumuturi împovărătoare la FMI. De ce este necesară chiar acum vânzoleala asta pe tema revizuirii Constituției, când de atâția ani, bună rea cum e ne facem treaba cu ea, așa strâmbă cum ne-a servit-o Iliescu prin mâna lui Iorgovan, acum când țara încă nu poate respira ușurată că a depășit colapsul economic?

De ce este atât de imperioasă chiar acum reorganizarea administrativ-teritorială a României fără ca măcar să ne impună UE , FMI , banca mondială, rușii sau americanii acest lucru?

Cum să nu ni se pară îndoielnic acest val de inițiative precipitate și forțate pe care Puterea le propune iar  Opoziția le combate de ochii națiunii, dar le acceptă cu suspectă resemnare?

Am sentimentul că politicienii sunt înțeleși, că jocul acestor falși ereți și porumbei de-a puterea și opoziția este un scenariu, că aparenta lor luptă politică se rezumă la mișcăreala  de glezne și la ciocul mic în Parlament și la Cotroceni, dar mare la televizor, de ochii  mulților pițigoi  care suntem noi… Și dacă tot este rost de ala-bala-portocala(!) în toată această băsesciadă de paradă, cum nu ar visa mălai și alți vrăbioi, cum nu ar vrea și alți  pitpalaci să intre în această joacă fatală: Dan Diaconescu salvatorul, Garcea ecologistul, Liviu Mihaiu guvernatorul, Remus Cernea aspirantul  (un fel de Nati Mair pe invers, căci  nu risipește bani, fie și falși, ci vâră ilegal în contul personal donații de la fraierii de pe facebook) …

Dobândită prin izmeneală la televizor, mierea politică  este, pentru vitejii aleși ai națiunii, mai dulce decât glonțul patriei, fie și în Opoziție. Încrengăturile  lor de interese, indiferent de culoarea carnetului de partid, sunt mai întortocheate decăt căile Domnului.

Parcă și-au pus cu toții în gănd, la comanda dușmanilor țării, să pună poza României în albumul cu amintiri istorice triste, funeste, de îngropăciune a economiei,  a moralității, a patriotismului, a conștiinței naționale, a speranțelor…

Mă întreb: de ce marele nostru reformator iubitor de țară și popor, Traian Băsescu, a lăsat să treacă amar de vreme amară din nu puținii lui ani de domnie ca să se facă  de formă că face reformă? De câteva luni este excesiv de incisiv și declarativ în presă, surprinzând cu proiecte scoase de la naftalina promisiunilor și amenințărilor cu țepe încă din prima campanie pentru Cotroceni, dar și din cea pentru primăria capitalei, adevărata lui trambulină politică. Inițiativele șefului statului par anume croite împotriva oligarhilor care chiar au confiscat țara și economia.  Iese din ce în ce mai des cu declarații belicoase de intenții, cu lecții despre cum ar trebui conduse țara, instituțiile, societatea, cu amenințări(!) privind o Constituție mai dreaptă, mai clară, mai aspră, cu propuneri de reorganizarea teritorială, cu amendamente la legile pentru fiscalitate, muncă, pensii, educație, sănătate, apărare…Toate la normă, buluc, pompieristic înainte de verdictul aderării la spațiul Shengen…Suspect aspect!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*