Despre ignoranță…

Guvernul pe care-l alegi, este guvernul pe care-l meriți„. Nimeni, dar absolut nimeni, nu a reliefat ca președintele Thomas Jefferson acest dureros adevăr, generat în exclusivitate de alarmanta ignoranță a alegatorilor.

Socrate, al cărui concept filosofic gravitează în jurul cunoașterii de sine și omul care a influențat filosofia universală de la Platon la Kierkegaard, ne spune că toate faptele rele, la care se dedau oamenii, sunt generate de ignoranță. Subscriu în totalitate ! Problema se pune, ce trebuie făcut la nivel planetar pentru a stârpi ignoranța și a curăța Cancelariile lumii de legiunile de ignoranți care ne guvernează?

Subiectul a fost, este și va fi dezbătut, atât timp cat va exista omenirea. Îmi amintesc de politicianul sârb Milorad Dodici, om de o cerebralitate rarissimă, ajuns întâplător prim-ministru al Republicii Srpska, care în discursul inaugural de investitură, a făcut urmatoarea remarcă: „avem de luptat, în exclusivitate, împotriva ignoranței și incompetenței noastre„.

M-am întrebat și mă întreb: câți dintre pretinsii politicieni de pe malul Damboviței, Potomacului, Senei sau Tamisei au avut curajul sau tăria morală să exprime un asemenea trist adevăr? Tuturor, pentru reîmprospatarea cunoștințelor, le readuc aminte cuvintele amiralului japonez Ysuroku Yamamoto, rostite după atacul din 7 Decembrie, 1941, asupra bazei militare americane, de la Pearl Harbor-Hawaii: „un popor, o națiune, un individ care are curajul și tăria morală să-și recunoască în cele mai mici amănunte toate pierderile, lipsurile, greșelile și neajunsurile va fi imposibil de învins”.

Profesorul American, Thomas Sowell de la Stanford University, făcea și el o remarcă demnă de toată admirația, pentru profunzimea și adevărul exprimat: „fără un sens al responsabilității cetățenești, alegătorii pot alege liderii care nu numai ca sunt incompetenți și corupți, dar liderii care sfidează limitele impuse de constituție privind puterea guvernului”.

Las la o parte monumentalele gafe, făcute de Pontifus Maximus în peregrinările lui pe acest zguduit mapamond cât și faptul că aflat în afara Americii se simte „acasa”, iar aici… nu se simte deloc. În loc să ne expunem fizicul la Buckingham Palace și să vorbim în timp ce se cânta imnul național britanic, „God Save The Queen” – greșeală impardonabilă – mai bine eram în Missouri sau Alabama, unde orașe întregi au fost rase de pe suprafața pământului. Sunt convins că dacă acest lucru s-ar fi întâmplat sub o administrație republicană, nici Mississippi River n-ar fi spălat atacurile presei majoritar stangisto-liberale americane. Între timp Mississippi spală toate statele riverane, sub privirile nepăsătoare ale unui guvern ales de armate de purtători ilegali de creier.

Poziția numărul doi din administrația americană dovedește carențe inadmisibile, până și pentru elementarul test de cetățenie. Cei care încă nu i-a părăsit definitiv memoria, își amintesc remarcile infantile făcute de vicepreședinte referitoare la „discursul televizat”, din 1929, al președintelui Franklin Delano Roosevelt! Refuz să cred că, a trebuit să emigrez eu din Șaua Domnului din inima frumoșilor Munți Călimani, să va amintesc că în perioada 1929-1933 președinte al Statelor Unite a fost Herbert Clark Hoover și nu Franklin D Roosevelt, președinte între 1933 și 1945!

În privința „discursului televizat” din 1929, performanța este demnă de Guinness Book, cu  televiziunea fiind blagosloviți, începand cu anul 1950! Asemenea gafe monumentale nu sunt admise nici unui muritor de rând, cu atât mai puțin celui care este la un pas de a deveni conducătorul așa-zisei lumi libere. Va las dumneavoastra placerea de a trage concluziile pe care le credeti de cuviinta.

Închei cu un subiect de reflecție la emanația cerebrală a filosofului politic American, Hannah Arendt: „predicția viitorului nu reprezintă decât o proiecție a prezentului”. Cât despre prezent, îl vedeți și singuri. Parafrazându-l pe jurnalistul Glenn Beck, putem spune ca America nu mai este țara de odinioară, aceea în care strămoșii noștri au emigrat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*