Oricât de mincinoasă și perfidă este perioada pe care o trăim, rolul ei real este să ne învețe să ne apărăm de oamenii mici și de nimic, care, profitând de un eveniment istoric, au socotit ca este mult mai convenabil pentru ei să pună România pe butuci decât să o spele de păcatele celor trei dictaturi successive pe care le-a trăit.
O vreme m-am blestemat ca sunt român. De la un timp, însă, sunt fericit!
Am marea șansă să trăiesc renasterea unui neam frumos și mândru. Tot ce se întâmplă azi cu noi este un proces firesc și necesar de însănătoșire psihică și mentală a unui popor care și-a plătit în cursul istoriei naivitatea de popor bun, tolerant, cu mare bun simț.
Am stat păvază în fața altor neamuri, ne-am apărat sărăcia și neamul, am știut cum să ne păstram identitatea națională, mândria și numele de români. Și totuși, nu am stiut, sau poate nu am vrut, sa ne apărăam de microbii din noi. Asta nu am știut, asta învățăm în aceste timpuri. Chiar dacă plătim cu anii irosiți din propia noastră viață această trecere prin vremuri. Învățăm să nu mai fim naivi și ignoranți în privința celor ce ne umilesc și ne trădează tara pentru un pumn de bani.
România de azi este și un laborator în care renaște spiritul național și mândria de a fi român.
Și chiar dacă este tot mai probabil ca prăbușirea ce ne va impinge spre a ne căuta Adevărul să continue, cu toate astea nu dezarmez și nu îmi reneg Țara. Poate că tot ceea ce trăim, tot cee ce suferim are singurul rol de a ne determina să înțelegem unde trebuie să ajungem mâine, ce lăsăm în urma noastră.
În acest proces de renaștere izolam în fiecare zi, puțin câte puțin, din tarele noastre, acele comportamente ale unor semeni, care prea usor îmbogățiți, au aroganța de a se socoti stăpâni peste viețile și destinele noastre.
În mod cert, lucrurile se vor schimba.
Chiar dacă azi nu vedem solutți, nu găsim rezolvări. Suntem deja dincolo de hotarul bocetului și a fatalității, încercând să găsim soluții practice de a destrăma un sistem politic și social care ne-a forțat să ne vindem până și sufletul, nu numai credința și mândria de români.
E greu de găsit calea, poate și pentru că nu avem încă hotărârea și curajul de gândi comun. Căci, după decenii în care au predominat egoismul și spiritul de mahala, cearta și lupta sterilă pentru orgolii exacerbate și ambiții personale, este foarte greu să gășești capacitatea de a trece într-o stare în care să gandești cu speranța și încredere.
Pe de altă parte, un lucru este cert: nu vom primi colacul de salvare de la cei care azi se pretind ELITA societății noastre. Ei si-au creat universul lor închis, prin furt și înșelăciune. Au impresia că toata lumea este a lor. Îți râd în nas când aud cuvintele adevăr, dreptate, idealuri, patriotism.
Acesti “apatrizi ai sufletului” nu au decât un singur gând: ei și banii lor.
Majoritatea românilor sunt însă oameni de bun simț, un mare bun simț, care, din măreția idealurilor lor pasnice, nu și-au pus niciodată problema să asuprească și să înjosească pe cineva.
Suntem un popor care vrea să trăiasca liniștit, constructiv, să se bucure de munca lui și să-si crească urmașii într-o lume mai bună. Chiar dacă suntem sătui și nu mai putem suporta atâta mizerie, trebuie să avem încredere în noi și în noua Românie, care, ușor-ușor, renaște și care, mai mult decât atât, vrea s fie sănătoasă și prosperă.
Nu este sfarsitul lumii, este doar începutul unei alte etape în istoria și viața noastră.
Lasă un răspuns