Între 1965 si 1989, în revistele românesti de istorie aveau sa fie publicate zeci de articole privind modul în care Stalin si Hitler au încercat sa împarta centrul si sud-estul Europei. Articole în care istoricii condamnau prevederile pactului de neagresiune sovieto-german din 23 august 1939, atitudinile lor neconvenind deloc rusilor care au contraatacat. Mai întâi prin Institutul de istorie Universala al Academiei de Stiinte din U.R.S.S., apoi prin intermediul istoricilor rusofili de la Chisinău.
Institutul de istorie Universala al Academiei de Stiinte din U.R.S.S. promova prin intermediul publicatiilor sale asa-zisele sale preocupari fata de istoria tuturor tarilor din Europa, America, Australia si Noua Zeelanda. Desigur, o motivatie pentru a putea aborda istoria unor tari din sfera sa de influenta, România nefiind trecuta cu vederea în nici unul din numerele publicatiei. Iar „detaliere“ mergea pe recenzarea si dezvoltarea ideilor promovate de fel si fel de lucrari scrise de anumiti istorici sovietici.
De fapt, în numele unei false metodologii istoriografice, se înfaptuia o dirijare a polemicii împotriva lucrarilor scrise de adevaratii istorici. Lucrari care, începând cu 1970, devenisera tot mai numeroase si pertinente demonstrând rolul nefast al Cominternului. Prin urmare, prin publicatiile institutului academic, istorici rusi încercau sa inoculeze teza conform careia dezvaluirile unor adevaruri cu privire la actiunile Cominternului faceau parte dintr-un proces mai larg de falsificare a istoriei universale. Sovietici “demonstrau” prin orice mijloace ca pactul sovieto-german din august 1939 a fost de fapt un pas de dreptate pentru Uniunea Sovietica, caci: “Politica înteleapta a guvernului sovietic a permis revenirea pamânturilor Ucrainei, Bielorusiei, Moldovei, rupte anterior de catre imperialisti, sprijinirea popoarelor Estoniei, Letoniei si Lituaniei la instaurarea puterii populare, împingerea cu 300 km a frontierei apusene a U.R.S.S.”.
Simultan, la îndemnul Moscovei de a demonstra apartenenta de drept a Moldovei, istoricii din Chisinau aveau sa treaca si ei la o puternica ofensiva împotriva gândirii teoretice românesti, Moscova acordând fonduri substantiale pentru publicarea a numeroase lucrari în care istoricii din România, care scriau despre Basarabia, Bucovina si tinutul Hertei, erau catalogati ca “istorici burghezi si nationalisti contemporani”, “falsificatori burghezi ai istoriei”. A fost si cazul lucrarii “Studii privind istoria formarii poporului moldovenesc”, volum aparut la Chisinau în 1978 si raspândit în mii de exemplare în Basarabia, Bucovina de Nord si Herta. Autorul cartii era N.A. Mohov, care, justificându-si demersul prin faptul ca “istoria straveche a poporului moldovenesc, istoria aparitiei lui, ca o comunitate etnica distincta, suscita un mare interes din partea opiniei publice din U.R.S.S. si constituie una dintre cele mai complexe si discutabile teme ale istoriei poporului”, lansa o serie de teorii inepte.
Cele mai multe legate desigur de originea “poporului moldovenesc”, Mohov încercând sa demonstreze ca teritoriul Moldovei nu a facut parte din Dacia Romana. Ca argument, el mentiona ca istoria Daciei Romane nu se refera nemijlocit la istoria Moldovei si ca, de peste un mileniu, slavii ar fi format baza populatiei, acestia influentând si, totodata, asimilând populatia romanica. Dupa Mohov, la venirea slavilor în fosta Dacie Romana, “influenta romana fusese deja distrusa de popoarele migratoare”, drept pentru care sustine el falsificând violent istoria “de pe urma stapânirii romane nu s-a mentinut nici un nume de oras sau sat, slavii dându-le acestora nume în limba lor”. Totodata, în sustinerea tezelor sale, autorul considera ca din amestecul a doua limbi, nu se putea forma o a treia, ci, învingea una dintre ele, aceasta îmbogatindu-se pe seama celeilalte. Asa se explica, în viziunea lui Mohov, faptul ca în regiunile dunarene a luat nastere limba valaha. În carte, mai apar si alte aberatii, de la teoria ca “procesul transformarii valahilor în moldoveni a avut loc dupa asezarea valahilor pe teritoriile de la rasarit de Carpati” la faptul ca “între moldoveni si munteni au existat si deosebiri si antagonisme” ori ca “românii din Valahia de Sus se deosebesc din punct de vedere etnic de moldoveni, mai mult decât de bulgari”. O carte plina de venin uzitata ca mijloc de dezinformare istorica si raspândita prin grija Moscovei în mii de exemplare.
Din nefericire, astazi, lucrurile nu s-au schimbat prea mult pentru românii din Basarabia, ei trebuind sa lupte în continuare împotriva dezinformarilor promovate de guvernele comuniste promoscovite ale Chisinaului. Si astazi se falsifica în mod brutal istoria românilor, în special pentru a se dovedi ca moldovenii din Basarabia s-ar fi dezvoltat sub forma unor comunitati etnice distincte, rupte de patria mama. Pentru aceasta, se lucreaza însa mai subtil, cu lucrari non-istoriografice, usor de asimilat la nivelul maselor, un exemplu reprezentându-l Dictionarul moldovo-român, blasfemie folosita pentru a se argumenta existenta unei asa-zise limbi moldovenesti, diferita de limba româna. Rolul acestei lucrari, semnata de unul din promotorii moldovenismului în perioada sovietica, Vasile Stati, este acela de a alunga din inimile basarabenilor limba româna, de a-i stirbi acesteia functia de unitate dintre fratii de dincolo si de dincoace de Prut.
Un dictionar jignitor pentru toti românii, indiferent de hotarele tarilor în care traiesc. Si care nu reprezinta un eveniment izolat, ci face parte dintr-un proces amplu de deromânizare a Basarabiei. Ca dovada, promovarea unor proiecte vizând Legea pentru politica nationala de stat a Republicii Moldova. Proiect în care se promoveaza teza ca Republica Moldova constituie “o continuare politico-juridica a procesului multisecular de statalitate”. Astfel, conform initiatorilor, moldovenii reprezinta, alaturi de membrii altor etnii (ucrainiene, ruse, gagauze, bulgare, evreesti si bieloruse), doar o nationalitate fondatoare a statului, motiv pentru care este firesc ca rusa sa aiba statutul de limba de comunicare interetnica, aplicându-se obligatoriu în toate sferele societatii, inclusiv la nivelul institutiilor.
De asemenea, pentru a sfarâma conexiunile istorice firesti si naturale cu patria mama, în proiect se subliniaza si necesitatea ca politica nationala de stat sa fie orientata spre neutralizarea politica si juridica a “necontenitelor tentative de negare a existentei natiunii moldovenesti si a statalitatii moldovenesti”. Totodata, se solicita adoptarea de masuri pentru încetatenirea etnonimului “moldovean” si a glotonimului “limba moldoveneasca”, precum si pentru neadmiterea restrângerii sferei de folosire a limbii ruse. Astfel, scopul final îl reprezinta asigurarea si consolidarea unei polietnicitati multilingvistice în Moldova, actiune prin care s-ar putea realiza destramarea identitatii românesti a moldovenilor. Iar cum un rol important îl joaca tinerele generatii, dezinformarea si manipularea este îndreptata prioritar spre acestea, stipulându-se ca educatia sa fie orientata prioritar spre învatarea limbii moldovenesti si a Istoriei Moldovei ca elemente de baza ale noii identitati nationale, dar si spre extinderea functiilor oficiale ale limbii ruse.
Aberatii folosite de tradatorii filorusi ai Chisinaului pentru un singur scop: sfarâmarea adevaratei identitati a Basarabiei. Pentru ca, asa cum se întâmpla în anii ‘70, când în Moldova apareau zeci de lucrari ce încercau sa fundamenteze în constiinta tinerelor generatii ideea formarii poporului moldovenesc într-o structura etnica distincta, si astazi monstrii anti-românismului sunt la fel de activi, promovând teorii conform carora în Moldova populatia ar fi aparut ca etnos aparte si producând “dovezi” pentru a demonstra ca între moldoveni si munteni au existat “si deosebiri, si antagonisme” ori ca, din punct de vedere etnic, românii din Valahia de Sus se deosebesc de moldoveni mai mult decât de bulgari.
Lasă un răspuns