Traian Băsescu este mulţumit! În sfârşit, scopul urmărit cu atâta încrâncenare pare a fi fost atins. Nu, nu a ieşit România din criză. Cel puţin, nu în mod real, pentru că nu asta îl interesa pe şeful statului. Că vorba aceea, sunt lucruri mult mai importante decât binele a 20 de milioane de cetăţeni. Şi nici nu s-a sfârşit procesul de „reformare” a statului. În schimb, România, aşa cum e ea în convingerile preşedintelui nostru, o ţară „de mâna a doua”, a reuşit să aducă zâmbetul pe faţa reprezentanţilor FMI.
Aceasta a fost de fapt prima grijă a preşedintelui României: satisfacerea poftelor FMI. Aducerea unui zâmbet de mulţumire pe faţă lui Jeffie Francks. Că tot era el cam trist că a râmas fără pingele de atâta mers prin Bucureştii lui Oprescu. Interesul era smulgerea unui zâmbet de mulţumire pe care îl aştepta Traian Băsescu de vreo şase ani.
Pentru asta am împrumutat atâţia bani… Pentru asta a fost îndatorata România pe multe generaţii de acum înainte. Pentru asta au fost tăiate pensiile şi salariile, ajutoarele sociale şi veniturile tinerelor mame. Pentru asta a fost smuls puţinul lapte praf gratuit de la buzele bebeluşilor, pentru asta au fost reduse listele cu medicamente compesante şi defiinţate zeci de spitale…
Totul pentru a aduce, preţ de o clipă, zâmbetul pe faţa reprezentantului FMI. Cât cinism poate să exprime Traian Băsescu prin vorbele sale! Mulţumirea unui „licurici” ne-a costat desfiinţarea a mii şi mii de locuri de muncă, lichidarea a mii de firme private şi dezagregarea, sector cu sector, a unei întregi economii…
Preţul zâmbetului lui Jeffie a fost sărăcirea ţării.
Pentru o mulţumire mai de durată însă va trebui probabil ca România să fie desfiinţată. Iar cumplit este că momentul în care trepăduşii FMI-ului, ce-şi dau aere de mari conţopişti pe meleagurile noastre, vor izbunci în hohote de râs (hăhăieli de fericire, desigur!) chiar nu este departe.
Dar ce mai contează ce se întâmplă cu România? Dacă FMI a trait o clipă de nirvana instituţională, iar Traian Băsescu este, la rându-i mulţumit, nimic altceva nu mai contează.
Şi totuşi, de ce a zâmbit Jeffie Franks? De ce a fost mulţumit de discuţia cu şeful statului? Asta nu ne spune Traian Băsescu! Nu ne explică adevăratele „reuşite” care au stat la baza fericirii reprezentantului FMI: amanetarea pe mai departe a ţării. Transformarea României, în cadrul modelului experimental al FMI pentru modelarea următoarei forme de neocolonialism financiar-economic (model aplicativ aşteptat cu nerăbdare de ţările dezvoltate) într-o nouă formă de slugă economică. Căci, în realitate, acesta este scopul „reformării” statului.
Suntem în faţa procesului de transformare a României într-o multinaţională colonialistă. Suntem într-un punct în care Traian Băsescu a acceptat noi şi noi umilinţe pentru românii lui „dragi”. Pentru că este şi interesul lui personal (într-un amestec al frustărilor, urii şi neghiobiei) de a ne vedea striviţi, timoraţi.
Acum, printre „sugestiile” cizmei FMI, este şi aceea de a se aduce în România manageri străini.
Nu ajungea faptul că structurile autohtone au fost lichidate în vreme ce economia era subjugată multinaţionalele străine. Acum, la puţinele companii de stat ce au supravieţuit, FMI ne-a „sugerat” să numim managerii străini. Probabil, din Ungaria şi Austria, mai ales în Ardeal, pentru a se completa tabloul unui spaţiu economic în care nu mai există aproape nimic românesc.
Următorul „sfat” va fi pesemne acela de a se aduce şi conducători de ţară de afară. De ţară, de judeţe, de regiuni… Or, ceea ce pare a nu pricepe Traian Băsescu este faptul că FMI, în tupeul la care a ajuns în timp ce trepăduşii autohtoni îi ştergeau umili bonteurile, ar putea să aducă pe altineva şi în locul lui.
Dar poate că tocmai acesta este şi scopul sinistrului personaj de la Cotroceni. Cel ce nu pleacă dintr-un loc până nu distruge tot ce a atins.
La rându-i, şi Traian Băsescu are de ce să fie mulţumit, reprezentantul FMI ferindu-se să-l dea de gol pe preşedintele nostrum. Un troc în care Jeffie Franks nu a aratat cu degetul spre risipa de bani bugetari făcută în ulimele luni de premierul Emil Boc pentru a-şi asigura continuitatea în fruntea PDL. Nu a reproşat nici alocarea discreţionară a banilor de către ministrul dezvoltării şi nici nu a strâmbat din nas faţă de neatingerea tot mai probabailă a ţintei de deficit bugetar.
Ba, mai mult, reprezentantul Fondului a evitat elegant să atingă guvernul măcar în felul de a prezenta datele despre economie. Sau cele ale şomajului, date incorecte sesizate şi reproşate de alte organisme, Jeffie Franks subliniind discret doar că în România somajul… oficial nu este prea mare.
Şi, în fond, de ce să fi dat FMI cu băţul în baltă pentru atâta mizilic? Câteva miloane de euro risipite de guvernanţi în propriul interes politic. Păi’, unde se mai tratează FMI la nivel de „all-inclusive”?
Lasă un răspuns