Arhive autor: Grigore Stamate

Un trist bilanț…

Au trecut 34 (treizeci și patru) de ani de la acel Crăciun însângerat, când majoritatea românească – ca să evit peiorativul lui Sorin Oprescu și s-o definesc asemenea lui – exaltată peste măsură de schimbarea de regim, credea că l-a


Nicolae Titulescu – Ministru fără de corespondență în actualitate

Fără să forțăm nota în privința încrengăturilor de rudenie – dar nici să trecem cu ușurință peste evidențe – amintim, că unul dintre cei mai mari diplomați ai lumii, reputatul Nicolae Titulescu a avut legături strânse cu un neam dregătoresc


Vasile Lascăr, ministru fără de corespondent în actualitate

În urmă cu aproape două secole, la începutul lunii noiembrie 1852 (1853) s-a născut Vasile Lazăr. Cercetătorii nefiind în deplin consens în privința datei și a locului de naștere: unii afirmă, că la 3 noiembrie 1852, în Telești, Gorj, alții


Mareșalul Constantin Prezan – Comandant de căpetenie al Armatei Române

În zbuciumata sa istorie, România se poate mândri cu opt mareșali: Regele Carol I, mareșal al Armatei imperiale țariste și feldmareșal al Armatei imperiale germane, Regele Ferdinand, întâiul mareșal al Armatei Române, Regele Carol al II-lea, Regele Mihai I, iar


Țara lui Papură-Vodă…

Cine nu a auzit de „Țara lu’ Papură Vodă”?! Fie și așa, în considerarea expresiei intrată de câteva secole în vocabularul românului. Credem, că mai toți. Chiar dacă puțini sunt aceia care mai au habar și de adevărata-i semnificație. Mă


Lumea la răscruce…

Pământul – minunata planetă, care încă resimte sacrificiul Mântuitorului – începe să se clatine. Laolaltă cu arsenalul dezlănțuit aiurea, scoarța terestră se cutremură. Iar, o parte a omenirii – poate cea mai însemnată – pervertită de manipulările de tot felul,


Arta războiului în acord cu arta disimulării

China nu se va resemna niciodată, ea cugetă, aprofundează și-și previzionează cu multă răbdare și perspicacitate acțiunile. Să nu uităm niciodată, că unul dintre cei mai mari strategi militari ai Antichități – cel care ne-a dezvăluit „Arta Războiului” – celebrul


În penumbra războiului…

De peste un an, la doar câteva sute de kilometri de România, tăvălugul războiului se prăvale încă peste oameni și peste case, peste câmpuri, păduri și ape, peste liniște și fericire, sugrumând agresiv orice aspirație și tendință de mai bine.


Buna vecinătate rămâne un deziderat…

Din nefericire pentru România – așa cum anticipam și în articolul anterior – situația referitoare la ceea ce se întâmplă în Delta Dunării se complică, cu fiecare zi în adaos. Ucraina, detașată de orice avertizare și complet nepăsătoare la firavele


Teritoriul românesc între interesul străin și dezinteresul național (2)

Multe, foarte multe sunt aspectele asupra cărora românii nu au fost avizați niciodată, deși – firesc – s-ar prezuma că tot ceea privește interesul național trebuie adus la cunoștința publică. Așa se întâmplă și în privința chestiunilor teritoriale asupra cărora