Reședințele nobiliare ale celor care au reprezentat, până la instalarea regimului comunist, elitele politice și economice din regiunile României au devenit din ce în ce mai atractive pentru industria ospitalității, dar și pentru comunitățile locale, care sunt implicate în activitățile turistice. Castelele și conacele intrate în circuitul turistic sunt clădiri istorice „cu personalitate”. Pereții lor au multe povești de spus, domeniile întinse din jurul lor oferă vizitatorilor posibilități nenumărate de relaxare, iar excursiile în natură sau cele la atelierele meșteșugarilor din satele învecinate întregesc experiența turiștilor care aleg să își petreacă o noapte în camerele lor cu parfum de epocă. „La conac vin în primul rând turiști care vor să se bucure împreună cu prietenii și familia de liniștea vieții de la sat, de natură și de mâncarea tradițională românească, pregătită din ingrediente locale, naturale“, spun reprezentanții „Mihai Eminescu Trust”, fundația patronată de Regele Charles al Marii Britanii, care are în proprietate conacul Apafi din Malancrav, precum și alte clădiri cu valoarea de patrimoniu din Transilvania. Malancrav este un sat din inima Transilvaniei, uitat de lume până nu demult, pe care conacul și casele de oaspeți, administrate prin intermediul proiectului de economie socială „Experience Transylvania”, l-au revitalizat și l-au pus pe harta turistica a Romaniei. Conacul și casele de oaspeți ale Fundatiei Mihai Eminescu Trust își propun să definească un model de bune practici în turismul cultural. „Ne dorim să arătăm oamenilor din satele în care lucrăm, dar și românilor în general că păstrarea tradițiilor și conservarea patrimoniului local sunt profitabile. O casa veche cu două camere, restaurată folosind materiale și tehnici tradiționale și amenajata la fel cum ar fi fost și acum o sută de ani, reprezintă pentru turiști o vizită înapoi în timp și o experiență de neuitat, iar pentru o familie de săteni principala sursă de venit“, explică Caroline Fernolend, directorul executiv al Fundației Mihai Eminescu Trust. Cu o capacitate de cazare de nouă persoane (patru camere duble și una single), conacul Apafi primește turiști înca din anul 2007.
În aceeași perioadă a fost deschisă și prima casă de oaspeți (Machine House) de pe Domeniul Zabola, care a aparținut familiei Mikes. Moștenitorii familiei nobiliare maghiare, care acum trăiesc în Anglia, au reușit să își recupereze proprietatea în justiție, transformând-o într-o destinație turistică. De atunci, numărul castelelor și conacelor care au intrat în circuitul turistic a crescut. Unele au revenit foștilor proprietari care au decis să le opereze ei înșiși, altele sunt gestionate de fundații, iar unele au fost achizitionate, de la foștii proprietari, de către antreprenori care le-au renovat conform planurilor inițiale și le-au transformat în pensiuni sau în spații de evenimente. Un astfel de antreprenor este Lilla Racz care a cumpărat, împreună cu soțul ei, Castelul Daniel din Tălișoara, județul Covasna, o clădire care datează din secolul al XVIII-lea. Castelul a fost renovat prin păstrarea cât mai multor elemente originare și a primit o cofinanțare de la Fondul European de Dezvoltare Rurală în valoare de 200.000 de euro. Antreprenorii Cristina și Daniel Vasilescu din Craiova au făcut același lucru atunci când au cumpărat și renovat una dintre vechile cule oltenești din Măldărești, județul Gorj. Un exemplu similar este cel al Castelului Haller din Ogra, județul Mureș, a cărui temelie a fost pusă în secolul al XVII-lea și care a fost cumpărat și transformat de către Reka și Kinga Foris într-o afacere de succes. Cele două surori au cumpărat castelul în 2007 de la moștenitorii familiei Haller, au angajat un arhitect specializat în restaurări, iar din anul 2011 au reușit să deschidă o pensiune, un restaurant și o cramă, toate păstrând amprenta inițială.
Dacă familiile nobiliare și clădirile pe care le-au locuit au trecut, de-a lungul istoriei, prin momente zbuciumate, pentru conacele și castelele intrate în circuitul turistic istoria „s-a liniștit”, cele mai multe oferind acum experiențe care pun accentul pe relaxare departe de viața cotidiană agitată și pe redescoperirea tradițiilor satului.
Conacele și castelele au avut însă de trecut prin experiența comunismului, când domeniile foștilor nobili au fost expropriate, intrând în proprietatea publică. Au fost transformate în școli, grădinițe, cămine culturale, sanatorii sau au fost utilizate de CAP-urile locale, fiind lăsate să se degradeze. Neglijarea clădirilor a continuat sau chiar a avansat după 1990. Un deceniu mai târziu, moștenitorii foștilor proprietari au început să își câștige drepturile în instanță, dar cele mai multe din acestea se aflau într-un stadiu avansat de degradare. Treptat, clădirile au început să își recapete fosta strălucire, iar în multe cazuri acest lucru a fost reușit prin turism. Castelul Mikes și domeniul său întins din Zabola este un astfel de exemplu. Prima clădire de pe domeniu care a intrat în circuitul turistic în urmă cu zece ani, „Machine House”, adăpostea centrala care furniza, în urma cu mai bine de un secol, curent pentru domeniul nobiliar și alte patru sate învecinate. Businessul s-a extins ulterior cu alte clădiri, precum casa grădinarului sau atelierul unde se făceau șei pentru cai, care au fost renovate și utilizate ca spații de cazare. Cu fondurile obținute din afacere, proprietarii au renovat principala clădire a domeniului, căreia i se spune „Castelul Nou“ și care datează din secolul al XIX-lea. La fel este și cazul contelui Tibor Kalnoky, născut în Germania, crescut în Franța, care și-a redescoperit rădăcinile transilvanene și a hotărât să se întoarcă, redobândind proprietățile familiei după opt ani de procese cu statul român. Inițial a restaurat, respectând tehnicile tradiționale, mai multe case de oaspeți la Micloșoara și Valea Crișului, care însumează zece camere, mobilierul și textilele folosite fiind antichități autentice din regiune, iar fondurile obținute de la turiști au fost utilizate pentru renovarea Castelului Kalnoky. De partea celalată a Carpaților, moștenitoarea Conacului Polizu din satul Maxut, judetul Iași, Irina Ioana Riscuția, împreună cu inginerul Constantin Ștefănucă, a început un amplu proces de renovare care a durat șase ani, singurul scop fiind acela de a readuce la viață clădirile și domeniul agricol, pe baza amintirilor și pozelor vechi. Ulterior a fost luată decizia ca turiștii să poată veni și să aibă acces în acest spațiu.
Faptul că majoritatea clădirilor cu valoare de patrimoniu intrate în circuitul turistic sunt localizate în Transilvania nu este o coincidență, aici fiind cele mai multe castele și conace din România. Proiectul „Castel în Transilvania” a numărat peste 300 de castele și conace numai în Transilvania, iar majoritatea nu sunt încă povești de succes, ele aflându-se în stadii avansate de degradare. Proiectul se adreseaza proprietarilor și administrato¬rilor castelelor din Transilvania, comunităților locale și administrațiilor publice, care are ca scop conștientizarea situației castelelor din Transilvania și existența posibilităților de valorificare a acestora. Spre deosebire de turismul în masă, numărul de camere în pensiunile din clădirile istorice sunt limitate. De cele mai multe ori proprietarii încearcă sa utilizeze cât mai multe elemente din aspectul inițial al clădirii, punând în evidență particularitățile și încercând să creeze o poveste pe baza acestora. „Având în vedere că am conceput fiecare cameră ca fiind unică, cu propria ei poveste care se leagă de istoria castelului, este ușor să oferim o experiență pe partea de cazare. Am dorit, totodată, să cuplăm această experiență și cu celelalte oferte. Pe partea de gastronomie oferim reinterpretări de rețete traditionale unde încercăm sa folosim, cât de mult se poate, ingrediente locale și proaspete“, explică Lila Racz, proprietara Castelului Daniel. Acum pensiunea adăpostită de clădirea principală are opt camere, iar când vor fi finalizate lucrările de renovare ale unei alte clădiri a reședinței nobiliare, vor mai fi inaugurate alte 12 camere, o sală de conferințe și un centru spa, care va fi amplasat într-o pivniță boltită de 500 mp. Pentru că proprietatea se află în afara circuitelor turistice culturale din Transilvania, proprietarii au ales să investească pentru a putea adauga noi servicii în ofertă. „Noi credem că există potențial de creștere însă, cu cele opt camere disponibile, ne este foarte greu să țintim segmentul corporate. Cu noile camere, sala de conferințe și centrul wellness estimăm că vom avea o creștere semnificativă a numărului de turiști și vom avea un potențial mai bun de valorificare a capacității de cazare, inclusiv în extrasezon“, susține Lila Racz. Antreprenoarea consideră, pe de altă parte, că legislația care prevede clasificarea castelelor și conacelor istorice ca pensiuni nu este în avantajul acestor locații, care au propriul lor specific, în Europa existând conceptul de „Castle Hotel“ (hotel în castel), termen care la noi nu este folosit. O atare clasificare și la noi ar ajuta mult la dezvoltarea acestui segment touristic ce aduce pe lângă atractibilitatea arhitecturală și parfumul de epocă ce are valoarea lui. Astfel ar mai apare inițiative de renovare a altor asemenea destinații de poveste, ce s-ar adăuga celor deja existente, iar prințesele – domnișoare și cavalerii – tineri își vor putea împlini visul de a petrece o zi la castel, care de data aceasta poate fi și hotel.






