Frăția Ortodoxă: „Pe aici nu se trece!”

Am aflat cu îngrijorare despre demersul câtorva parlamentari care au înaintat un proiect de lege prin care se cere interzicerea cinstirii tuturor Martirilor și Mărturisitorilor din temnițele comuniste, împărțindu-i pe aceștia după criterii politice. Reamintim acestor rătăciți prin Parlamentul României că regimul comunist a pus nejustificat eticheta de „LEGIONAR” pe majoritatea celor care s-au opus regimului (chiar dacă mulți dintre aceștia nu au fost în Mișcarea Legionară). Unele dintre cele mai cunoscute exemple sunt Sfântul Arsenie Boca de la Prislop și părintele Nicolae Steindhardt, care chiar dacă avea origini evreiești, a fost declarat în dosarele comuniștilor ca fiind legionar: „Eu nu trebuia să fac parte din lot-cu coloratură legionară, în care majoritatea fuseseră legionari, eu fiind evreu, deci un nonsens”. De asemenea precizăm că în lupta împotriva regimului comunist, în rezistența anticomunistă, în lagăre, închisori și în deportări au luptat, rezistat, suferit și murit împreună cu toții, indiferent de partidul din care au făcut parte.

Atragem atenția clasei politice asupra faptului că în România, majoritatea familiilor au printre strămoșii lor, luptători anticomuniști care au suferit în urma regimului comunist. Nu contează dacă au fost țărăniști, liberali sau legionari. Trebuie făcută o diferență clară între mărturisitorii temnițelor comuniste, adevărate exemple de oameni care și-au apărat credința și valorile prin acte de curaj și reziliență în fața persecuției și a torturilor, și persoanele care au comis acte de violență motivate ideologic.

Nu trebuie să privim istoria prin filtrul societății actuale, ci în contextul epocii în care s-au petrecut faptele, înțelegând că oamenii au fost influențați de realitățile și de contextul social, politic și cultural al vremurilor lor. Fiecare dintre acești oameni reprezintă însă un caz individual, cu propria sa poveste, propriile convingeri și propriile alegeri. Nu putem generaliza până în punctul în care îi reducem pe toți la aceeași etichetă. Nu vorbim despre categorii abstracte sau despre o masă de oameni care poate fi judecată în bloc, ci despre persoane individuale care trebuie analizate și înțelese în mod distinct. Măsurile actuale care urmăresc interzicerea cinstirii memoriei mărturisitorilor din temnițele comuniste sunt superficiale și lipsite de profunzime, deoarece nu țin cont de numeroasele povești de viață ale unor oameni care, prin curajul, credința și rezistența lor, pot reprezenta exemple de demnitate și moralitate pentru generațiile de astăzi.

Nu necinstiți memoria celor care, indiferent de convingerile sau apartenența lor politică, au mărturisit credința în Dumnezeu și dragostea de neam și țară prin propria lor jertfă! Nu vă mai străduiți să provocați ura românilor! Este prea mult, este prea josnic. Nu este de ajuns că ne furați și ne înrobiți?

Acum ne prigoniți și morții?!?! AJUNGE!!!

Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*