Sanctuarul de urși „Libearty” Zărnești – cea mai mare rezervație de urși bruni din lume

Considerat mult timp „Omul Pădurii”, ursul sau Moș Martin, cel care nu are coadă, umblă în două picioare, este omnivor și este puțin mincinos (zice că moare („Mor, Mor”) și nu moare deloc, ci chiar „învie” primăvara, când iese „de sub pământ”, din hibernare), acest mamifer a împărțit cu omul arealul munților plini de peșteri, bârlogurilor (tip „bordei”), cu tufe de afine și zmeură, cu păstrăvi și ciuperci. Prin faptul că ursul era îmblânzit și adus „să danseze” în sat, el și-a găsit un caracter mai apropiat uman, fiind prezent în basmele copilăriei. Ursul se află și în cetele de colindători ce vin la marile sărbători, alături de cerb, de capră, etc.. Prin „fața” lui simpatică, prin blănița lui moale, dar și prin frecvența mare a jucăriile ce îl imită, el este un prieten apropiat și simpatic al copiilor. Dacă în perioada așa zisă comunistă din România urșii erau „rezervați” vânătorilor organizate de cuplul prezidențial și apropiații acestora, după Revoluție au apărut vânători „plătitori”, dar și o așa zisă înmulțire peste limită a urșilor. Printre noile legi „eco” ce au fost promovate, au fost și acelea ce au salvat de la o viața grea (în cuști metalice mici, sau condiții improprii) multe animale sălbatice. Și urșii s-au numărat printre acestea, iar mare parte dintre ele au luat drumul Sanctuarului de la Zărnești (jud. Brașov).

Sanctuarul de urși „Libearty” a fost înființat în anul 2005 și deschis publicului în 2008, fiind situat în pădurea de pe dealul de la intrarea în orașul Zărnești, la doi kilometri de drumul național 73A Râșnov – Zărnești – Sibiu. Sanctuarul „Libearty” din Zărnesti se întinde pe o suprafață de 69 de hectare de pădure, fiind cea mai mare rezervație de urși bruni din lume și singura din România. Sanctuarul „Libearty” a fost creat în memoria ursoaicei Maya și este astăzi căminul a peste 100 de urși, toți salvați de la o viață crudă și abuzivă de captivitate. Majoritatea urșilor din rezervație au fost salvați din captivitate, închiși în cuști mici, mizere, fiind doar motiv de distracție pentru restaurante, hoteluri, fabrici, benzinării, circuri sau chiar mănăstiri. Sanctuarul „Libearty” Zărnești nu primește printre vizitatori copii sub cinci ani, din motive de siguranță, pentru o bună desfășurare a vizitelor în sanctuar și pentru bunăstarea urșilor. Trebuie să fiți pregătiți să prezentați un document care să ateste vârsta copiilor

Cristina Lapis a înfiinţat, în 2005, Sanctuarul de urşi „Libearty”, la Zărneşti, în jud. Braşov, pentru a le oferi o viaţă normală urşilor eliberaţi din captivitate. Ea este și preşedinta Asociaţiei Milioane de Prieteni ce susține financiar sanctuarul. Urşii nu sunt proprietatea nimănui şi au şi ei dreptul la viaţă ca toate celelalte animale. La rezervaţie vin turişti din toată lumea să vadă urşii, deci reprezintă o mare atracţie. Dacă în locul puştii, s-ar folosi aparatul de fotografiat şi s-ar face parcuri naţionale, s-ar şi câştiga mult, deci ar avea cu ce să întreţină aceşti urşi, şi ar fi mândrie pentru ţara asta”. Sanctuarul se poate vizita doar în cadrul tururilor ghidate, desfășurate în limba română și/sau engleză. Tururile au loc cu grupuri de maximum 40 de persoane. Programul de vizitare diferă în funcție de sezon. Misiunea sanctuarului este de a salva animale ținute captive în condiții mizere și de a le oferi îngrijire și condiții de viață decente într-un cadru natural cu o suprafață de 69 de hectare de păduri, pâraie și piscine. Sanctuarul Libearty nu primește niciun fel de sprijin din fonduri publice! Este construit și administrat de Asociația Milioane de Prieteni, o organizație non-guvernamentală. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*