Și nu doar din cauza efectului „de cumul” al tuturor forme de lașitate politică și de guvernare de la noi… Ci și din felul (impus) al neraportării și neexprimării unei doctrine economice în folosul țării… E drept, pentru a ne fi ajutat și pe noi, pentru a fi dat un imbold guvernanților să se gândească și la binele țării, când a impus Rusiei sancțiunile pe exporturile de petrol (bucurând UE, dar, de fapt, bătându-i încă un cui în sicriul prezenței economice de mâine, dintr-o deja altfel de lume), „unchiul Sam” ar fi trebuit să facă și o recomandare statelor europene pe teritoriile cărora se găseau infrastructurile rusești supuse sancțiunilor (de prelucrare a țițeiului, dar și ca stații de vânzare a produselor rafinate). Aceea de a-și folosi dreptul de preempțiune pentru achiziția acestora chiar de către ele, mai ales că nu mai puteau fi acuzate de naționalizări directe sau mascate. Ba, chiar și Bruxelles -ul ar fi trebuit să vină cu o asemenea recomandare, măcar ca interes al menținerii controlului acestor active la nivelul statelor membre… Pentru a nu risca, în fapt, preluarea, prin interpuși, a activelor în sfera, dacă nu de proprietate directă, cel puțin în cea de control al fluxurilor de petrol, de rafinare, și, în final, de tarifare ale Rusiei. Pentru că, fără o „recomandare” dinspre partenerul strategic, oficialii noștri nici măcar nu au simulat vreo intenție vizând aducerea aceste active în proprietatea statului. Nu i-a interesat, ba, dimpotrivă, miniștrii responsabili s-au arătat chiar fascinați de șansa (!) de a ne lepăda (de fapt, de a se lepăda ei) de infrastructurile deranjante prin apartenența lor rusească. Și nici din sfera antreprenorială, nici din cea sindicală, nu s-a manifestat vreo voce… Probabil, și din cauza îmbătrânirii și a acumulării la nivelul unor personaje, cândva poate decente, a fel și fel de lașități de raportare, de exprimare, de impunere a unei gândiri economice în folosul țării…
În schimb, și bravo lor!, frații noștri au vizat direct aceste active, Chișinăul anunțând că vrea să preia în administrarea statului resursele companiei „Lukoil”! Și au înaintat rapid (nefiind nevoie nici măcar de vehicularea dreptului de preempțiune a statului, pentru că nu ai nevoie de asta când ești decis ce să faci un pas strategic, nu pentru interesul tău, nu pentru cel de clică politică, de grup organizat ca „lobby”, ci pentru țară!) o ofertă de achiziționare a „Lukoil”, pentru preluarea infrastructurii și a resurselor companiei din Republica Moldova.
Noi însă, nu! Cuminți, în banca lașității, la pupitrul trădării și la tribuna servililor, nu am ridicat nici măcar un deget… În fond, să scăpăm de ele (să ne scape alții!), să dovedim că sancționăm, dimpreună cu restul „tovarășilor” (pardon, partenerilor!) europeni și americani pe acești îngâmfați de neimperialiști ruși!… Fără a avea măcar o voce oficială care să pună problema și în alt mod… Dacă nu din respect față de generațiile ce au tot fost otrăvite cu emisiile rafinăriilor (inclusiv ale „Lukoil”), măcar ca răspuns la o adevărată provocare: cine va prelua aceste active? Mai ales că posibilitatea ca, în spatele proprietarilor de mâine ale acestora, să se găsească tot Moscova, de data acesta, poate nu direct prin mâna vârâtă în Europa, ci prin brațele unor interpuși (cel mai probabil, tot din Europa!) este mare și ei știu bine asta. Așa cum au habar și de riscul pentru securitatea noastră energetică de mâine prin scăparea printre degete a unor structuri de rafinare…
Și, evident, și americanii știu toate acestea, să nu ne facem iluzii!… Da, suntem un popor deosebit pentru Trump, pentru că știm să stăm în banca noastră, nu ne revoltăm nici pentru vizele pe veci neacordate, nici pentru arsenalul donat și neînlocuit (pare că, tot pentru veci!), nici pentru viitoarea impunere a alocării a 3,5 la sută din PIB pentru înarmarea (europeană, ca plan, dar cu produsele din fabricile de peste ocean)… Și chiar Bruxelles -ul, cât l-am acuza de analfabetism diplomatic, inclusiv la nivelul de dincolo de „limesul” strategic european, știe asta! Dar, jocurile îi convin. Iar preacordul primit de Budapesta de la „unchiul Sam” pentru a beneficia de o viitoare scutire, din cadrul sancțiunile americane impuse Rusiei, și a putea importa în continuare mult hulitele „molecule” rusești de gaz și petrol, indică zona de influență a acelora care sunt știuți ca vizând (dar ne facem că nu-i cunoaștem) preluarea controlului energetic al Europei de mâine.
Și da, chiar și moldovenii știu toate acestea! Și nu doar „câte ceva”… Dar pentru noi, pentru interesele țării, aceste lucruri nu contează… Și este clar de ce ungurii s-au dus la „unchiul Sam” să cerșească o excepție din pachetul de sancțiuni americane vizând petrolul rusesc, ca scutire („clauza ungurească”, deh!) din penalitățile impuse Rusiei… Sau, după vorbele catifelate ale lui Trump, pentru ei: „Deoarece pentru ei este foarte diferit să obțină petrol și gaze din alte zone (…) pentru că nu au… avantajul de a avea ieșire la mare”… Doar că ungurii nu s-au dus la Trump pentru că, într-adevăr, fără gazul și petrolul rusesc, așa cum și-au formulat vorbele pe lângă Trump, s-ar stinge economic, fiind (săracii!) atât de dependenți de Moscova (dar uitând să precizeze că singuri și-au mărit această dependență în ultimii ani, de la 61 la 86 la sută, deși petrolul și gazele mustesc ca ofertă în țările vecine), ci, de fapt, pentru a-și asigura petrolul necesar pentru prelucrarea în viitoarele („lor”) rafinării, până mai ieri ale Moscovei. Și poate, de mâine, chiar direct ale lor; inclusiv cea de la noi, despre care nici CSAT -ul nu a făcut vorbire ca importanță strategică și șansă de preluare (pentru că nu i s-a spus să facă vorbire!), nici „serviciile” și nici măcar vreun politician…
