Din nou despre Nil Dorobanțu și vocația sa profetică

E greu să faci o analiză a scrierilor lui Nil Dorobanțu. Ele nu se încadrează unei singure teme, ci abordează o gamă tematică vastă, așa cum era și cultura autorului. Încercăm, totuși, să grupăm cărțile lui în raport cu învățământul teologic superior, care l-a influențat în tot ceea ce a scris. El s-a axat pe Secțiunea Sistematică, unde dorea să-și dea și doctoratul, dar abordează discipline și teme și de la celelalte secțiuni. Așadar, avem:

Secțiunea Biblică este reprezentată, din câte cunoaștem, de câteva exegeze la unele părți din Biblie sau chiar la cărți întregi. E vorba de Tâlcuiri la Tatăl nostru și Psalmul 50 (2016, 102 pag.), cât și Apocalipsa (vol. I, 2018, 518 pag; vol. II, 2018, 522 pag.). Nil ia fiecare capitol și fiecare verset în parte din ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, și argumentează că vremurile pe care le parcurgea omenirea la jumătatea veacului trecut sunt vremuri specifice apropiatului sfârșit al lumii, comunismul nefiind altceva decât fiara apocaliptică. Persecutarea creștinilor, a preoților și monahilor care nu și-au trădat credința, dezmățul moral, nedreptățile, abuzurile de tot felul, însemnele comuniste, lupta fățișă și înverșunată cu Hristos și învățătura Lui se regăsesc descrise cu amănunte în ultima carte a Sfintei Scripturi. Erau vremuri de grele încercări, iar adevărații creștini le parcurgeau cu convingerea că răul este tolerat atât cât îi permite Dumnezeu, fiind spre încercarea, înălțarea sau prăbușirea multora. Așa cum tratatul lui Dimitrie Cantemir, Creșterea și descreșterea Imperiului Otoman reda speranța popoarelor oprimate sau amenințate de colosul turcesc și în același timp era clopotul ce suna începutul sfârșitului pentru imperiu, așa este și lucrarea lui Nil Dorobanțu din punct de vedere religios.

Secțiunea Sistematică cuprinde acele scrieri în care se aprofundează adevărul revelat în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Sunt grupate la această secțiune discipline precum: Teologia Dogmatică, Teologia fundamentală, Teologia Morală, Filozofia creștină..

Nil  Dorobanțu abordează în toate scrierile sale teme de Dogmatică, dar  în Apologetica (vol. I, 2017, 490 pag și vol. II, 2017, 400 pag.) el pune în paralel tezele materialismului dialectic și istoric cu învățăturile dogmatice. Fiecare argument al lui este fondat biblic, patristic, științific și rațional, astfel încât la sfârșitul argumentației sale teza ateistă este desființată, spulberată. Nu am întâlnit până acum un rechizitoriu atât de competent și documentat la adresa materialismului și ateismului. Nil nu aruncă vorbe în vânt, afirmații gratuite, ci totul e bazat pe dovezi. Folosește un limbaj științific, dovedește că a lecturat numeroase lucrări de propagandă ateistă, marxistă, dar și de teologie. Am putea spune că argumentația lui are aspectul de teză, antiteză și, în final, sinteză. Nil nu tratează pe autorii atei, materialiști, ca pe niște dușmani, ci ca pe niște prieteni căzuți, înșelați, pe care ar vrea să-i recupereze, după principiul mesianic: „Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui!”

Din capitolele dogmatice mari abordează cosmologia prin Dumnezeu în natură (2016, 326 pag.), argumentând justețea învățăturii creștine privind creația și Creatorul, cât și șubrezenia teoriilor materialiste privind originile lumii materiale.  Argumentul cosmologic privind existența lui Dumnezeu este pe larg dezvoltat. Dumnezeu se revelează lumii și prin creația Sa, lumea materială și lumea spirituală, pe care a adus-o la viață și pe care o ocrotește și o conduce. Abordează, de asemenea, antropologia, în exegeza pe care o face în lucrarea Omul – ființă necunoscută (2019, 186 pag.). Se sprijină pe referatul biblic, pe exegezele patristice, dar și pe scrierile medicului francez Alexis Carrel. Scoate în evidență cu lux de amănunte măreția originii omului, sensul divin al existenței umane în contextul creației, tainele insondabile pe care le ascunde ființa umană, ajungând apoi să ia în discuție teoriile darwiniste și ale materialismului dialectic și istoric și să demonstreze cât de copilărești și fără de temei sunt. Sentința e drastică: „Ați degradat și ați contrafăcut civilizația, cultura, știința, arta și ați degenerat prin antagonismul între dezvoltarea fizică și mintală. Nu mai aveți nici încordarea spiritului și nici voință, nu sunteți capabili să ajungeți o elită înzestrată cu imaginație, curaj, înțelepciune și frică de Dumnezeu, ci niște lași și monștri”.

Teologia fundamentală este reprezentată de Mistica (2016, 220 pag.). Este disciplina cea mai profundă a teologiei, care studiază momentele de înălțare ale omului și întâlnire cu Dumnezeu în rugăciune, extaz și teofanie (arătare a lui Dumnezeu). Nil Dorobanțu îi dă și o definiție: „Mistica, drept știință, este bazată pe observație, experiment, introspecție, discuție, analiza și sinteza operelor marilor mistici”. El încearcă să ridice Mistica „la rangul de adevărată știință, ba încă cea mai înaltă dintre științe, centrul și baza teologiei fundamentale, împărăteasa științei…” Din biografia lui Nil aflăm că încă din copilărie i s-a arătat Dumnezeu, iar după ce s-a dedicat în întregime, trup și suflet, slujirii și propovăduirii învățăturii creștine, a avut nenumărate momente de revelație și teofanie. Vorbește mai puțin de aceste momente pe care le-a trăit el însuși, dar vorbește pe larg de teofania lui Petrache Lupu de la Maglavit, apărând memoria unor astfel de oameni. A se vedea în acest sens Petru de la Maglavit. Teofanie (2016, 76 pag.). Vorbește de teofaniile Veronicăi, vezi Veronica de la Vladimirești. Teofanie (2017, 180 pag.). Dedică un volum special fenomenului teofaniei. Vezi Teofania (2016, 142 pag.). Pentru a dovedi că aceste momente de maximă înălțare spirituală au trăit-o și alți creștini, fie laici, fie preoți sau călugări,  scrie Teofaniile din Pateric (2016, 296 pag.).

Teologia Morală este reprezentată de o lucrare de mare valoare: Etica (2017, 150 pag.), în care face o amplă și pertinentă paralelă între morala creștină bazată pe învățătura Mântuitorului și Sfinților  Apostoli, pe scrierile Sfinților Părinți cu etica diferitelor sisteme filozofice, dar mai ales cu cea materialistă. Concluzia finală la care ajunge este aceea că etica materialistă este o caricatură de sistem moral, fără fundamente solide. Rămâne valabilă Morala creștină, care are drept menire de a implanta în viața societății și a individului virtuțile creștine, trăirea în spiritul învățăturilor creștine, în vederea obținerii mântuirii sufletului și vieții veșnice.

Tot la acest capitol putem încadra și Sociologia (2017, 316 pag.).  Această lucrare este o pertinentă analiză a conceptului de societate în filozofia materialistă și în învățătura creștină.  Sunt citați numeroși autori români și străini de prima mână, iar lucrarea capătă consistență. De la un capăt la altul se urmărește demascarea sociologiei oficiale și preamărirea principiilor care stau la baza societății creștine. „De la început, sociologia este eronată, plagiind minciuna paleontologiei, biogeneticii și fiziologiei. Vreți să falsificați societatea, făcându-o comună, într-o nefastă experiență, pe spinarea ființelor omenești vii, de parcă ar fi toți cobai și buni de morgă. Încă susțineți că oamenii s-au asociat pe bază economică și cu asta înșelați și azi, întinzând arterele urii și ale comerțului în tot globul (…).”

În spiritul învățăturii creștine, Părintele Nil Dorobanțu susține  – și pe bună dreptate – că mântuirea este posibilă chiar și pentru cei mai păcătoși, inclusiv pentru atei. Toată zbaterea și căutarea omului de a cunoaște tainele universului se dovedesc a fi „vânare de vânt”, dacă el este lipsit de credință și nu face știința spre slava lui Dumnezeu, creatorul și conducătorul lumii. Tema este dezbătură pe larg în Faust – ateul mântuit.

Filozofia creștină este reprezentată de Logica (vol. I, 2020, 380 pag.; vol. II, 2020, 360 pag). Folosind o terminologie savantă, specifică disciplinei, Nil demolează cu argumente logice preceptele materialismului dialectic în domeniu, ajungând la concluzia amuzantă: „De ce vă pierdeți vremea cu labirinturi de paralogisme fără pic de logică și fără rezultate practice? O, voi logicieni modaliști și cazuiști scrupuloși, de ce nu puneți atâta râvnă și pentru Logosul divin? Vă găsiți să demonstrați negația cu toată rigoarea necesară, precum și alte moduri silogistice, când voi nu le aplicați și nu le știți nici pe cele clasice, ca să puteți găsi pe Hristos, Adevăratul Logos.” Tot aici putem să încadrăm o altă lucrare de mare valoare, Psihologia (2019, 360 pag.), în care se face o amplă  comparație între Psihologia creștină care este net superioară celei predate în școlile ateiste, deoarece are un obiect de studiu cunoscut, sufletul, creație a lui Dumnezeu, chipul lui Dumnezeu în om, pe când Psihologia ateistă își caută bâjbâind domeniul de cercetare. Este chiar hilar să susțină pe de parte că sufletul nu există, iar pe de alta să instituie o știință care să studieze sufletul, adică ceea ce nu există.

Secțiunea practică este reprezentată prin discipline precum: Dreptul canonic, Liturgica, Omiletica, Catehetica, Muzica, Pedagogia și Sectologia

Nici de această secțiune Nil Dorobanțu nu este străin. Scrie două volume pentru Drptul canonic: Tâlcuiri la canoane (vol. I, 2016, 360 pag.; vol. II, 320 pag.). În ele analizează fiecare canon emis de sinoadele ecumenice și urmărește felul în care acel canon a fost pus în practică de ierarhi, preoți, călugări și laici. Este o lucrare unicat, adevărată frescă a societății românești de la jumătatea veacului trecut. Uneori este prea aspru cu anumite categorii, fiindcă pleacă de la aspecte și cazuri particulare, pe care le cunoștea bine și generalizează. Acuză întreaga ierarhie în frunte cu patriarhul, că nu au apărat mănăstirile și au permis epurările unor călugări, că au caterisit, dislocat, eliminat o serie de clerici și călugări pentru că au desfășurat o intensă activitate pastoral-misionară, pentru că au colaborat într-un fel sau altul cu puterea politică și cu instituțiile statului. Nil se dovedește a fi de o intransigență ieșită din comun și nu admite nici cel mai mic compromis. Citind aceste volume, ai impresia că cei din pușcării sunt sfinți, iar cei rămași afară sunt antihriști, demoni întruchipați etc. Adevărul nu este așa. Ierarhii în frunte cu patriarhul au colaborat cu puterea politică, fiindcă nu se putea altfel ca Biserica să rămână în cadrul legii. Nu toți preoții care au fost întemnițați au fost învinuiți doar de activitate pastoral-misionară intensă. Unii au fost condamnați politic pentru activități politice. Au fost și preoți cinstiți, care nu au fost condamnați sau dislocați. Situația lor s-a datorat în mare parte și raporturilor pe care le-au avut cu localnicii. În măsura în care aceștia nu i-au reclamat, preoții au fost lăsați în pace. Poate tocmai aici este punctul slab al lui Nil Dorobanțu. El se erijează în judecător al tuturor categoriilor sociale, oamenilor și instituțiilor. Întrebarea firească pe care ne-o punem este : Cu ce drept? Poate tocmai aceasta va face ca Nil Dorobanțu să fie acuzat de „cădere în sus”, cum se numește în morala creștină lipsa de smerenie. Dacă însă a avut în vedere zugrăvirea unei fresce de epocă cât mai fidelă adevărului, a reușit cu prisosință.

Liturgica este reprezentată de două lucrări deosebit de laborioase: Tâlcuiri la Molitfelnic  (2019, 344 pag.) și Tâlcuiri la acatiste (2019, 136 pag.). Analizând cu atenție cele două cărți de slujbă, autorul scoate în evidență importanța pe care Biserica o dă Omului și căile și mijloacele pe care le folosește pentru a reabilita omul înaintea lui Dumnezeu, pentru a-l sfinți și înnobila spiritual.

La acestea se adaugă Rugăciuni în prigoană(2016, 112 pag.), un volum care cuprinde  rugăciuni compuse de părintele Nil, cutremurătoare, în care se regăsește orice suflet îndurerat, persecutat și nedreptățit. Se pare că sunt scrise în majoritatea lor în vremea când el ședea ascuns în satul natal, fără posibilitatea de a merge la biserică sau la mănăstire. Nu poți să rămâi indiferent la cuvinte de foc ca acestea: „Te iubesc veșnic, Iisuse dulce. Plânge cerul peste pământul însetat și gol și-l îmbracă în flori și hrană. E soare și sunt flori înlăcrimate. Au venit păsări străine și au înverzit grădina și codrul. Cât de slăvit ești, Doamne, pentru toate câte lucrezi. A tunat. Se desfac pecețile tunetului. Te iubesc, Iisuse. Ai milă de mine, Doamne, nu mă lăsa. Că sunt considerat nebun pentru iubirea Ta eternă. Slavă Ție! E toată lumea la Sfânta Biserică, dar numai eu zac ascuns în dureri!” Și sunt câteva sute de astfel de rugăciuni, adevărate bijuterii ale sufletului zbuciumat.

Nu putem să nu amintim Acatistierul (2018, 414 pag.), în care sunt cuprinse numeroase acatiste alcătuite de Nil Dorobanțu. Unele sunt dedicate unor persoane ale Sfintei Treimi, altele unor evenimente cruciale din istoria mântuirii neamului omenesc, unele Sfinților Apostoli, altele – și cele mai multe – sfinților. Sunt sfinți cunoscuți și sfinți mai puțin cunoscuți. Este respectat modelul acatistelor clasice înscrise în cărțile de cult.

Omiletica și Catehetica sunt reprezentate de trei volume de Cuvinte cerești(vol. I, 2016, 160 pag.; vol. II, 2016, 140 pag.; vol. III, 2017, 100 pag.). Ele sunt alcătuite din poeme adresate de Dumnezeu unor mănăstiri, cât și Institutului Teologic din București. În ele destinatarii sunt certați pentru aspectele negative pe care  cunoștea Părintele Nil că se petrec în cadrul lor, în care li se reamintea acestora menirea pe care o au în contextul unei lumi secularizate, în care ateii  Îl hăituiesc pe Hristos și pe mărturisitorii Lui. Probabil că predicile propriu-zise vor apare în curând.

Pedagogia este reprezentată prin lucrarea Hristos în Școală. Aici prezintă superioritatea învățăturii creștine în opera de formare a copilului. Pedagogia creștină dă un sens vieții, formează un viitor om, menit să facă față greutăților și hățișurilor vieții pământești și care să știe să folosească viața aceasta pentru câștigarea mântuirii și a vieții veșnice. Scoaterea Religiei din școală, introducerea unor obiecte menite să-l îndoctrineze pe copil în spiritul filozofiei materialismului istoric și dialectic sunt adevărate atentate la sănătatea morală și religioasă a societății.

Sectologia nu este nici ea absentă din preocupările părintelui Nil Dorobanțu, ci este reprezentată de o lucrare specială, Stil(2017, 106 pag.), în care combate pe cei ce au rămas pe stil vechi, după calendarul iulian, scindând astfel Biserica. Pentru aceasta face o amplă incursiune în istoria calendarelor lumii, cu imagini și schițe astronomice, ca un adevărat specialist în domeniu. Concluziile lui privind superioritatea noului calendar creștin ortodox sunt bine întemeiate, iar argumentele imbatabile.

Am putea încheia prezentarea noastră cu o carte autobiografică, Nebun pentru Hristos (2015, 190 pag.). Aici își povestește viața și faptele lui, mai bine-zis o parte din ele, insistând pe vremea detenției, chinurilor la care a fost supus în temniță. Partea a doua a lucrării cuprinde mărturii ale unor contemporani ai săi despre el. Sunt aici relatări impresionante privind capacitățile, uneori supraomenești, de care se bucura Părintele Nil Dorobanțu.

Toate cărțile prezentate mai sus, cu excepția ultimei, care a apărut la Editura Babilon, sunt editate de către Editura „Floare de april”. Editarea continuă și cu siguranță că vom avea multe surprize de aici înainte legate de opera Părintelui Nil Dorobanțu. Editorii au găsit potrivit să adauge la fiecare lucrare câte un set de fotografii legate de viața și activitatea Părintelui Nil, acte personale, documente oficiale, multe note informative și  referate ale organelor de securitate. Întâlnim, de asemenea, și corespondență oficială purtată de instituțiile bisericești, ba chiar și declarații pe care el însuși le dă în fața organelor de anchetă.  E interesantă și cuprinzătoare afirmația care se face într-o adresă a episcopului Teofil Herineanu al Clujului către episcopul Romanului și Hușilor: „… ar putea fi caracterizat în termeni biblici: are foarte mult din iscusința porumbelului și prea puțin din prudența șarpelui. Totuși, supravegheat îndeaproape și nepermițându-i-se să facă nimic fără avizul superiorilor, poate fi de mare folos Bisericii prin cultura ce o posedă…”

*

Nil Dorobanțu rămâne o personalitate magistrală a Bisericii Ortodoxe Române prin viața și opera sa. Nu am întâlnit o singură afirmație contrară învățăturii creștine ortodoxe în cărțile lui. Adâncește învățătura creștină și toate afirmațiile sale sunt bazate pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Scrierile sale dogmatice și nu numai urmăresc câteva repere: hristocentrismul, eclesiocentrismul și soteriologia. Propovăduiește cu mare putere de convingere intensificarea slujbelor liturgice, a activităților pastoral-misionare. Cere oficierea Sfintei Liturghii zilnic de către ierarhi și preoți și împărtășirea zilnică a preoților și enoriașilor. Folosește, asemenea Sfinților Părinți capadocieni, învățătura laică, pe care a căpătat-o în școlile laice ca să cunoască și să combată sistemele filozofice și religioase străine învățăturii creștine. Sunt pagini în lucrările lui Nil Dorobanțu, care, citindu-le, te duc cu gândul la scrierile Părintelui Dumitru Stăniloae. Zecile de cărți care au apărut până acum și, probabil, cele care vor apărea în continuare, sunt capitole din Operă. Dovadă, că fiecare, indiferent câte pagini ar avea, nu este împărțită pe capitole și subcapitole, așa cum suntem obișnuiți. De la un capăt la altul, dintr-o copertă în alta, lui Nil Dorobanțu abia de-i sunt destule sutele de pagini să-și dezvolte o idee, o temă. O scrie dintr-o răsuflare și te atrage și pe tine ca cititor să nu întrerupi lectura.

Ceea ce i se poate imputa astăzi lui Nil Dorobanțu este faptul că, plecând de la cazurile negative de persoane și situații pe care le-a cunoscut el însuși ori le-a auzit de la alții, trece la generalizări dureroase, care aduc prejudicii memoriei unor ierarhi, preoți și monahi, dar și Bisericii în general. El nu critică și nu demască în spirit dușmănos, răzbunător, ci se consideră pe sine însăși conștiința Bisericii întregi martirizate atât de puterea politică, cât și de oameni oportuniști, nepotriviți pentru vremurile ce le traversau.

Nil Dorobanțu este un puritan al vieții religios-morale. Era complet dezinteresat de bunurile materiale, de funcții și demnități publice, de plăceri lumești. Umbla îmbrăcat foarte sărăcăcios, postea perioade îndelungate, se ruga aproape permanent, predica cu timp și fără timp, era dedicat trup și suflet misiunii sale în lume de propovăduitor și liturghisitor. Era înzestrat cu o inteligență sclipitoare, cu o memorie debordantă, cu o capacitate de sinteză rar întâlnită. Avea daruri supraomenești, precum capacitatea de a se ridica de la pământ, de a se deplasa fără să atingă pământul, de a cunoaște oamenii și sufletul lor doar la simpla privire, de a vindeca bolnavi. Primea cu bucurie nedreptățile, bătăile, torturile, temnița și toate celelalte, cu convingerea că în felul acesta Îl slujește pe Domnul Hristos. Avea permanent senzația că n-a făcut tot ce trebuia să facă pentru Dumnezeu, pentru mântuirea sufletului său.  Suferea mai mult decât pentru propriile sale răni la vederea suferinței celor mulți, la vederea nedreptăților și abuzurilor ce se făceau de către noul sistem politic. Suferea că ierarhii și preoții nu se ridică la înălțimea misiunii lor în acele vremuri de grea încercare, că mereu caută un „modus vivendi” în relațiile cu autoritățile politice. Citindu-i cărțile, îi dai dreptate, dar, ca om sub  vremuri, te întrebi: Puteau, oare, să facă altfel? Poate tocmai datorită acestei tactici a răbdării au putut să salveze  Biserica, să evite multe alte nenorociri și pierderi. Nil Dorobanțu scria din grajdul de acasă și judeca pe toți, de la vlădică la opincă, fiind convins, probabil, că manuscrisele sale vor fi găsite peste mulți ani, când persoanele incriminate nu mai sunt în viață. Nu putem să fim de acord cu această judecată atât de dură ce o face clerului în totalitatea lui, fără a lua în considerare vremurile pe care le traversau în perioada stalinistă.

Glasul lui Nil Dorobanțu era asemenea glasului marilor profeți, precum Isaia, Ieremia, Iezechiel, Ilie Tesviteanul, Ioan Botezătorul și alții, care își asumau riscul de a critica în public autoritățile politice și religioase pentru derapajele morale și religioase pe care acestea le făceau. Asemenea marilor profeți, Nil Dorobanțu îndemna în toate predicile și scrierile sale la pocăință, fiindcă „s-a apropiat împărăția cerurilor”.

Nil Dorobanțu poate fi pus în șirul marilor apologeți creștini, care, începând din primele veacuri, când persecuțiile creștinilor nu se mai sfârșeau, apărau credința creștină și demascau religiile și ideologiile păgâne

Indiferent când va fi reabilitat și, eventual, canonizat Nil Dorobanțu, dar scrierile lui rămân un document de epocă, poate cel mai virulent atac la adresa unui sistem politic, unei ideologii ateiste. Nu cunosc alte scrieri mai dure, mai combative, mai implicate în viața socială ca ale lui.

E interesant că unele cărți sunt semnate cu „schiarhiereu”, ceea ce ar însemna un arhiereu sau episcop retras din viața publică în schimnicie. Din biografia lui Nil Dorobanțu nu știm ca să fi fost vreodată hirotonit arhiereu, ci doar preot, monah fiind.

Nu credem că Nil Dorobanțu va fi curând reabilitat și, mai mult, canonizat. Poate va mai trece o generație sau două, dar scrierile lui vor trebui editate și reeditate, pentru ca el și învățăturile promovate de el să se difuzeze cât mai mult. Cărțile lui Nil Dorobanțu sunt un bun al Bisericii Ortodoxe Române în special, dar și al culturii române în general. Nil Dorobanțu se dovedește a fi prea mare în posteritate, pentru a fi  camuflat, ținut la index dintr-un motiv sau altul. Deja se observă semnele dezghețului: cca 30 de cărți publicate, apar articole și studii despre el și opera lui, numere întregi de reviste îi sunt dedicate, se țin diferite simpozioane tematice, în care se prezintă comunicări despre el și lucrările lui.

Începutul e greu, dar promițător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*