Țară care mori săracă,
Deși doliul te-nspăimântă,
Demonii petrec și joacă,
La înmormântare-ți cântă,
Fetele și se dezbracă
Și se vând și se descântă,
Iar românii plâng și pleacă,
Inima-n străini li-i frântă
Neștiind ce să mai facă,
Se-amăgesc și se frământă
Și sperând că o să treacă
Doar robia-i mai încântă.
Nu lăsați țara să zacă,
Mămăliga se-nfierbântă
Și-o să explodeze dacă
Va să vie clipa sfântă,
Iar când lacrima ne seacă
Și răbdarea ni se zvântă,
Să luăm din somn, oleacă,
Toți balaurii la trântă!
Din a urii voastre teacă
Smulgeți lama ce vă-mplântă
Inima când vă îneacă
Furia ce nu cuvântă…
Din durerea ce vă toacă
Și crisparea ce vă-ncruntă
Faceți pâine, să se coacă,
Și din mormântare nuntă!
Vin și eu la nuntă, iacă,
Dor de horă mă avântă
Și de țara mea ortacă,
Azi bolnavă și înfrântă…!
